I-a format pe Daniel Ghiță și Ciprian Sora, acum crește noi generații de judoka

I-a format pe Daniel Ghiță și Ciprian Sora, acum crește noi generații de judoka
  • Publicat:
  • Actualizat:

Profesorul de judo Dan Deliu (CSS 5 AS Voinicelul București – centura neagră 6 DAN), a format sute de sportivi, printre care unii ca Daniel Ghiță și Ciprian Sora, cei care s-au remarcat apoi în ringul de K1. De peste trei decenii crește generații de judoka, iar luni seara a fost o nouă etapă în viața micuților care au ales „Calea Supleții”, așa cum e recunoscut judo-ul. Pentru unii a fost primul test al vieții, alții au obținut centura galbenă ori portocalie, cert e că emoțiile nu au lipsit.

Poarta „Complexului Sportiv Național Lia Manoliu” e larg deschisă. Rând pe rând, copii însoțiți de părinți sau bunici se îndreaptă spre „Baza Sportivă Olimpică”. Parcarea se umple și ea. Se creează un furnicar, însă discuția e comună. Se spun principiile judoului, se vorbește despre procedee, despre fixări…Toate fac parte din examen. E ora 16:00 și în jumătate de oră începe testul. Pe holul sălii, părinții își așteaptă micuții să iasă din vestiar. Se fac ultimele „retușuri”, kimonoul și centura trebuie să arate ca un „tot”. Nu poți să te prezinți oricum în fața comisiei…e ca și cum ai purta un costum impecabil, dar ți-ar lipsi cravata. 16:10. Sala e deja arhiplină. Copiii se încălzesc pe tatami, dar vacarmul dispare într-o secundă, o dată cu „Sensei – Ni Rei”, salutul către antrenor. Judokani se aliniază în fața profesorului, cei cu centurile superioare fiind primii în rând. Se face o scurtă „verificare” a ținutelor, li se spune ce va urma, părinții sunt invitați să ia loc. Se face o încălzire generală, copiii au timp pentru a servi suc și câte o bomboană.

La 16:30 se prezintă în fața comisiei, alcătuite din Profesor Univ. Dan Deliu (centura neagră 6 DAN), Constantin Isac (centura neagră 4 DAN) și Robert Deliu (centura neagră 1 DAN), cei cinci care sunt testați pentru a obține centura portocalie. Începe examenul. Pe tatami ei arată „căderile”, baza judoului, pe margine părinții și bunicii s-au transformat în cameramani de ocazie. Urmează tehnicile de proiectare, apoi cele de fixare și partea teoretică: principiile, cele zece create de Jigoro Kano, fondatorul judo-ului.  Comisia deliberează și înmânează diplomele, cu o singură excepție. Trebuie înțeles că testul este unul extrem de serios, iar nivelul cunoștințelor se reflectă apoi în competiții!

Urmează cei care-și doresc centura galbenă. Trec și ei prin aceleași etape, cu mențiunea că nu sunt aceleași cerințe ca la examenul pentru „portocalie”. Reușesc și ei. Apoi, micuții, unii de doar cinci ani, sunt gata pentru a merita „alba” și cu toții își demonstrează abilitățile practice, dar și teoretice. Își primesc fericiți diplomele, care le atestă de acum faptul că pot face față și în concursuri. E ora 18:00. Sala se golește, nu înainte de a se face curat și de a avea loc o sesiune foto! De acum, programul se reia în mod obișnuit. Urmează antrenamentele, concursurile și apoi o altă evaluare…

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Se poate rămâne fără banii din CONTUL BANCAR. Informația a fost anunțată în mod oficial
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×